O, NU: Klaus și Gurbanguly

Am citat dintr-o postare de pe feisbucul Președintelui, semnată „Tofaleanu Mihaita”. E pusă la textul despre întâlnirea cu investitorii americani. N-am de unde să știu dacă Mihaita e chiar din Tecuci și dacă nu bate câmpii.

Dacă nu-i bate, vreau să-i dau două vești bune. Prima – că președintele Klaus Iohannis are o bilaterală la ONU. A doua – că, inspirat, se întâlnește cu președintele și, evident, premierul Türkmenistanului, mărețul Gurbanguly Berdymukhammedov, succesorul neuitatului Saparmurat Niyazov. (În democrațiile pragmatice e chiar de dorit să fie doi într-unul, ca să nu existe tensiuni între Palate, ca să fie sigur președintele că are guvernul lui).

Când spui Türkmenistan, spui gaze. Nu de-alea pe șest, Mihaita, ci la vedere: multe gaze, gaze ca la balamuc, naturale, miliarde de kilometri cubi de gaze. N-ai cum să-ți imaginezi, te ia cu amețeală! Gândește-te că țara aia are atât de multe gaze încât fostul președinte, luat de suflu, a schimbat calendarul. Cam dictator răposatul, dar șezi tu pe ‘j de mii de sonde de gaze și o să vezi că-ți vin idei.

Președintele Gurbanguly Berdymukhammedov a fost ales în 2007, cu vreo 80 la sută din voturi. De atunci conduce țara, fiindcă, la așa un scor, cetățenii nu-și mai pierd timpul în campanii electorale.

Până la un punct, destinul luminatului Berdymukhammedov se aseamănă cu al lui Bănicioiu al nostru: dentist, apoi om politic, apoi ministru al Sănătății. De aici, primul a fost mai iscusit, a devenit președintele unui stat de trei ori mai mare decât România, dar – Allahu Akbar! – cu o populație de vreo cinci ori mai mică (o dau cu aproximație, pentru că nouă ne e mai greu să știm câți suntem).

Ce crezi, Mihaita, că vor discuta cei doi șefi de stat? Îți dau un indiciu, luat de pe site-ul MAE: „În prezent, Turkmenistan este al doilea partener economic al României în Asia Centrală. În cei 22 de ani, relațiile bilaterale au cunoscut un parcurs ascendent, configurându-se într-un parteneriat special cu valențe strategice, construit pe platforma unui parteneriat energetic”. Ai ghicit, despre parteneriatul special cu valențe strategice. Nu știu cum e cu valențele strategice, nu mă bag, dar pot să spun că, în 2012, când președintele Băsescu a vizitat Ashgabat („Orașul Iubirii”) și s-a jurat că scapă Europa de dependența față de importurile de gaze din Turcia, volumul schimburilor comerciale era de vreo 60 milioane de dolari. Sper într-un nou avânt, după bilaterala asta de la ONU, mai ales că vreo 90 la sută din teritoriul Türkmenistanului e deșert – am putea exporta creme și loțiuni de corp cu factor de protecție mare.

Pe cei doi șefi de stat îi unește dorința de mai bine și îi despart multe. De pildă, Iohannis n-are (încă) statuie, Berdymukhammedov are mai multe. Cea mai impunătoare e în centrul Capitalei (a predecesorului, care se învârtea după soare, a mutat-o la periferie). Pe un soclu înaaaalt de marmură albă, el, Arkadag („Protectorul”) – bronz aurit, 24 de carate – pe un cal superb, cu o mână pe hățuri, cu cealaltă agitând ceva ce pare, de jos, o freză de stomatolog. Iohannis are doar o Primă Doamnă, Berdymukhammedov are două – pe Prima o ține la Londra, pe A Doua o ține acasă. Iohannis are doar două cărți, Berdymukhammedov are cel puțin trei.

Știu că e liniștit, sobru, nu foarte comunicativ. În cazul lui Klaus Iohannis asta se numește seriozitate, în cazul Türkmenistanului „neutralitate pozitivă”, statut recunoscut în urmă cu două decenii de Organizația Națiunilor Unite.

Și mai au türkmenii ceva pozitiv: la ora 23, președintele dă stingerea…

… De unde-am pornit? Din Tecuci. De la omul care avea un gând, dar – vorba poetului – nu i-a folosit la nimic.